Creșterea în Greutate și Riscul de Obezitate: Înțelegerea IMC și Implicațiile asupra Sănătății

Lactat dehidrogenaza, cunoscută în mod obișnuit sub denumirea de LDH, este o enzimă prezentă în aproape toate țesuturile corpului, cu concentrații deosebit de ridicate în inimă, ficat, mușchi, rinichi, plămâni și celule sanguine. Atunci când celulele sunt deteriorate sau distruse, LDH este eliberată în fluxul sanguin, ceea ce o face un marker util pentru detectarea leziunilor tisulare. Un test sanguin care măsoară nivelurile de LDH îi ajută pe furnizorii de servicii medicale să identifice și să monitorizeze diverse afecțiuni care implică leziuni celulare sau tisulare.

Testul LDH este de obicei solicitat atunci când o persoană prezintă simptome care sugerează leziuni tisulare sau când se monitorizează afecțiuni cunoscute. Motivele frecvente pentru testare includ oboseala inexplicabilă, slăbiciunea musculară, durerea toracică, durerea abdominală sau semne de anemie. Testul este, de asemenea, valoros în diagnosticarea și monitorizarea anemiei hemolitice, în care globulele roșii sunt distruse prematur, și în evaluarea anumitor cancere, în special limfoame și leucemii. În plus, nivelurile de LDH pot ajuta la evaluarea gravității unor afecțiuni precum infarctul miocardic, boala hepatică și tulburările musculare.

Nivelurile normale de LDH variază în general de la aproximativ 140 la 280 de unități pe litru, deși intervalele de referință pot varia ușor între laboratoare. Nivelurile crescute de LDH indică leziuni tisulare undeva în organism, dar deoarece enzima este prezentă în atât de multe țesuturi, un nivel crescut singur nu poate identifica cu precizie locația sau cauza exactă a leziunii. Niveluri foarte ridicate pot sugera afecțiuni precum anemie severă, leziuni tisulare extinse, anumite cancere, boli hepatice, tulburări musculare sau probleme pulmonare. Niveluri moderat crescute ar putea indica leziuni tisulare mai ușoare sau afecțiuni cronice.

Atunci când nivelurile de LDH sunt anormale, sunt de obicei necesare teste suplimentare pentru a determina cauza și locația specifică a leziunii tisulare. Acestea pot include teste de izoenzime LDH, care identifică care dintre cele cinci tipuri de LDH este crescut, ajutând la restrângerea organului sau țesutului afectat. Alte teste complementare ar putea include teste de funcție hepatică, teste de enzime musculare, hemoleucograme complete sau studii imagistice. Testul LDH este cel mai valoros atunci când este interpretat alături de alte rezultate de laborator și constatări clinice, furnizând informații importante pentru diagnostic și monitorizarea eficacității tratamentului.